CHRISTINA AGUILERA, VILA DE 13,5 MIL. $ ÎN BEVERLY HILLS

Christina Aguilera este de departe una dintre cele mai bune voci ale generației sale. Aflată în vizorul public de peste două decade, cântăreața a strâns de-a lungul anilor o avere de milioane de dolari. La asemenea venituri, locuința vedetei nu putea să fie decât una extrem de luxoasă. Amplasată într-unul dintre cele mai în vogă cartiere din Beverly Hills, vila în care a trăit cu fostul său soț, Jordan Bratman, a fost scoasă la vânzare după divorț la 13,5 milioane de dolari.

Până în 2007, vila a aparținut soților Osbourne, Ozzy și Sharon, care au transformat-o într-un punct de atracție în zonă, după ce au filmat aici un reality-show despre familia lor.

Aguilera a redecorat întreaga casă înainte de a se muta, culoarea dominantă fiind rozul.

Până și masa de biliard a fost făcută roz.

În dining, vedetă este un cal de carusel, evident tot roz.

Casa are aproape 1.000 mp, șase dormitoare și nouă băi.

Dormitorul matrimonial nu putea să facă notă discordantă cu restul decorului. Accente roz se pot găsi la tot pasul.

Stilul baroc merge până în baia matrimonială.

“Dulapul” Cristinei are mai bine de 100 mp și este dotat cu o cabină proprie de machiaj.

Rozul și-a găsit mai greu locul în dormitorul fiului Christinei, Max.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s