FLORI DE CARTON DIN COFRAJE DE OUĂ

În ultima vreme suntem tot mai des încurajați să reciclăm și să sortăm deșeurile: cartonul la carton, plasticul la plastic și sticla la sticlă. Dar odată sortate ambalajele nu trebuie să meargă în mod automat la gunoi. Cofrajele de ouă pot fi transformate în frumoase flori decorative, cu un minim de efort! Proiectul este cu atât mai interesant cu cât el poate fi realizat împreună cu copiii dumneavoastră.

De ce aveți voie:

  • unul sau mai multe cofraje de ouă;
  • foarfecă;
  • acoarele;
  • pensule;
  • hârtie creponată;
  • lipici;
  • bandă adezivă;
  • bețișoare de lemn/sârmă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cum procedăm:

Se decupează cofrajul în 4, 6 sau 10, în funcție de capacitatea maximă de stocare (atât capacul, cât și partea inferioară). Fiecare bucată în parte se crestează pe margini în V, precum petalele unei flori. Deoarece sunt mai mari, parțile din capac vor fi folosite pentru a realiza baza bobocului de floare, iar fundul cofrajului pentru mijloc. Odată tăiate, bucățile de carton se vor colora cu acoarele în nuanțele preferate. Fiți creativi! Nu trebuie să fie uni sau aidoma soiurilor pe care la găsim în natură. Aceasta este partea care îi încântă cel mai mult pe copii. Lasați-i să se bucure din plin de ea!

După vopsire, cartonul se lasă la uscat circa 10 minute. Între timp puteți realiza tulpinile. Pentru asta aveți nevoie fie de bețișoare de lemn, fie de sârmă. Dacă optați pentru bețișoare, ele trebuie să aibă o lungime de circa 10-15 cm (alegeți dimensiunea în funcție de utilitatea pe care o veți da florilor). Dacă nu găsiți prin parc câteva rămurele uscate, le puteți înlocui foarte bine cu frigărui de lemn. Sunt disponibile în comerț și pot fi ușor tăiate la lungimea dorită. Aceleași reguli se aplică și la sârmă. Pentru a recrea aspectul natural al florii, acoperiți bățul sau sârma cu hârtie creponată. Pentru fixare puteți utilizat orice fel de lipici.

Prinderea tulpinei de bobocul de floare se face foarte simplu. Dacă ați folosit lemn, puteți atașa codița cu bandă adezivă (merge și la sârmă) sau cu lipici. Dacă ați folosit sârmă, găuriți în mijloc bucățile de cofraj și introduceți tulpina prin orificiu. Îndoiți-o sau înnodați-o pentru a nu se desprinde de restul florii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s