PORTOCALIUL

Portocaliul dă cu siguranță un plus de energie casei, însă nu este întotdeauna foarte ușor de combinat. O amenajare de succes depinde mult de tonurile alese.

Portocaliul deschis 

  • Portocaliul deschis și strălucitor poate fi foarte potrivit pentru accesorizarea unei încăperi. În camerele de zi folosiți-l la vaze, lămpi, perne, vaze sau rame foto, în birou la accesoriile de lucru, iar în bucătărie la boluri, căni sau farfuri.
  • În tonuri deschise, portocaliul se vede foarte bine pe țesături. Încercați-l pe scaune ori pe tabureți.
  • Evitați să îmbrăcați în portocaliu piese mari de mobilier – precum canapele sau bibliotecile – ori să cumpărați unele noi. În momentul în care veți dori să faceți o schimbare notabilă de decor, vor fi greu de reintegrat. Tocmai de aceea se recomandă ca decorațiunile și obiectele-accent să fie colorate, iar piesele de bază să aibă tonuri neutre.
  • Pentru o cameră cu un aer fresh, optați pentru combinații de portocaliu deschis cu turcoaz.
  • În cazul în care alegeți să vopsiți unul sau mai mulți pereți în tonuri de portocaliu, optați pentru un mobilier în culori neutre și cu linii cât mai simple. Altfel decorul va fi extrem de obositor!

Portocaliul închis

  • Mai ușor de folosit decât cel deschis, portocaliul închis poate conferi încăperii un aer dramatic și primitor în același timp. Datorită verstilității sale, el se potrivește de minune atât în camere de zi, cât și în cele de servit masa.
  • Deoarece este o culoare caldă, portocaliul se combină foarte bine cu mobilierul în nuanțe închise.
  • În camerele de zi, în zonele de luat masa sau în birouri asociați-l cu nuanțe de crem și/sau tonuri de pământ.

Portocaliul pastelat

Ceva mai permisiv decât celelalte tonuri despre care am vorbit, portocaliul pastelat are și el regulile sale de folosire.

•    În amenajarea unei locuințe, este recomandată asocierea cu alte culori pastelate, cum este verdele salvie.
•    Portocaliul pastelat merge foarte bine și împreună cu albul, creînd împreună o atmosferă solară.
•   Indiferent de intensitate, portocaliul este indiscutabil o culoare energizantă. Din acest motiv nu este recomandată folosirea sa în dormitoare, mai ales când vine vorba de vopsirea pereților. Dacă nu puteți renunța la idee, optați măcar pentru tonurile deschise sau pastelate ori rezumați-vă la a zugrăvi un singur perete cu portocaliu.
•    Lăsați nuanțele stridente pentru accesorii și decorațiuni. Dar nici la acest capitol nu trebuie să exagerați, mai ales când este vorba despre piese mari, extrem de vizibile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s